America prin vizor #2 – San Francisco, orașul victorian cu dealuri abrupte

După 24 de ore petrecute în sufletul L.A.-ului, am pornit din nou la drum spre o altă emblemă americană, San Francisco. Un mic dejun American (pancakes, omeltă și bacon) și 6 ore mai târziu, am ajuns.

Undeva pe la finele podului Bay Bridge, deja zăream în depărtare cum se ridica din ceață faimosul Golden Gate, cărămiziu și impunător. Traficul a venit ca un plus pentru mine, căci de fiecare dată când stagnam, aveam ocazia să admir cu ochi mari arhitectura victoriană, parcă scoasă din țiplă. Străzile păreau desenate de un copilaș cu ADHD care a considerat că suișurile și coborâșurile oferă o aromă aparte care mai târziu urma să devină o particularitate. Deși căutam o “sunny California”, vremea nu prea mi-a ținut partea, dimpotrivă a urlat în grade friguroase și vânt puternic.

Eram cazată pe Lombard Street la un hotel ce părea mai mult a fi un motel undercover. Dar nu m-a deranjat acest aspect nicidecum. Prima destinație din San Francisco: Fisherman’s Wharf, epicentrul turistic bogat în istorie și gastronomie. Ca orice pătimașă a fructelor de mare, mai că nu am țopăit ștrengărește spre restaurantul unde aveam să degust tradiționalul cioppino, o rețetă culinară făcută cadou americanilor din San Francisco de către italieni.  O masă copioasă și două sticle de vin roșu californian mai târziu, m-am trezit în inima portului ascultând o doamnă de peste 45 cum cântă balistic Johnnie Be Good.

  

Cea de-a doua destinație: China Town. Știam cum funcționează acest concept Matryoshka urban din ce văzusem în cinematografie. Sinceră să fiu, mă așteptam la ceva mai mult pentru o cultură de peste 5.000 de ani, chiar și pentru un oraș în oraș. Chintesenţa Chinei era presată de-a lungul câtorva străzi cu restaurante și magazine specifice. Am prânzit la un restaurant unde alături de o Tsingtao, am gustat cel mai iute dish ce mi-a fost dat vreodată.

   

O experiență faină și spontană a fost flea market-ul peste care am dat întâmplător. Acolo găseai de la șuruburi și timbre de colecție până la jocuri arcade cu Pacman (da, din alea mari cu manete). Toată lumea negocia, vindea sau cumpăra. Iar, în timp ce eu probam o pereche de Vans-uri, auzeam de la taraba de lângă “Papi, you’re killing me with that price. Come on, man, I have a wife and two hijas”. Tot acolo am încercat pentru prima data și arhicunoscutul corndog, căci în acest trip mi-am făcut un Food Bucket List.

Prin același vizor european am privit și San Francisco-ul. Nu am apucat în cele 24 de ore să ajung la Alcatraz, dar din spusele unei taximetriste vesele, găzduia un art show în acel moment. În rest, orașul mi-a lăsat o impresie blândă. Oameni prietenoși și zâmbitori, arhitectură feerică și mâncare gustoasă. Am înțeles că la trecerea de orele două, nimeni nu mai are voie să pună limba pe strop de alcool, oare cum ar funcționa asta în România, mă-ntreb. Next stop: Vegas, baby.